Mix it, baby!

Când vine vorba despre designul de interior al restaurantului tău, primul lucru la care trebuie să te gândești este mobilierul. De la aspectul și confortul mobilierului pleacă totul, acestea fiind primele elemente cu care interacționează clienții tăi și pe care le remarcă.

În ultimul timp, restaurantele au adoptat o atmosferă cozy, utilizând piese de mobilier cu design mai relaxat, mai informal. În jurul unei mese regăsim combinații interesante de mobilier, pornind de la scaune din lemn simple, la scaune tapițate, ajungând la fotolii confortabile și banchete. Deci tendințele actuale impun un mix între diferitele piese de mobilier, iar rezultatul este unul wow de cele mai multe ori.

1-premiata-mobilier-restaurant

Știm cât de greu este să alegi piesele de mobilier potrivite stilului locației tale și care să se potrivească între ele, de aceea P&M Furniture te va îndruma pas cu pas, pentru a lua cea mai bună decizie. În funcție de dorințele tale, îți recomandăm ce mixuri de mobilier se potrivesc.

Restaurantul Premiata, din București, este un proiect al celor de la 2Deco,  în colaborare cu noi pe partea de mobilier. Proiectul ilustrează cât de grozav pot să arate mixurile de mobilă. Pentru un design aparte, amplasați în locație scaune simple de lemn, precum scaunul Ironica sau Kamil, niște piese de mobilier clasice, cu care nu ai cum să dai greș. Recomandăm amplasarea unor mese simple, formate dintr-un blat de masă realizat din lemn și un picior metalic central, care să se integreze cu ușurință în decor. Mesele trebuie să fie stabile și să ofere destul spațiu pentru amplasarea tacâmurilor, a veselei și a altor decorațiuni.

2-combinatii-piese-mobilier-diferite-horeca

Pentru a completa tabloul, venim cu elementele de mixare, și anume fotoliile. Nu doar că oferă un confort de neegalat, dar creează și o imagine cozy, foarte plăcută vizual. În plus, foarte la modă sunt banchetele de restaurant, care amplifică starea de bine a clienților tăi.

3-bancheta-restaurant

Evident, scaunele de bar trebuie să fie și ele eye candy, să vorbească de la sine. Cele mai apreciate scaune de bar din colecția P&M Furniture sunt scaunele Bouchon, care datorită formei amintesc de dopul unei sticle de vin. Mulți manageri de restaurante și designeri HoReCa au optat pentru acestea, fiind o alegere inedită.

4-scaune-de-bar-horeca

Dacă dispui de un spațiu mai mare, poți opta pentru crearea unor mai multe zone, cu seturi de mobilier diferite, dar care crează o imagine de ansamblu ce te lasă fără cuvinte.

De exemplu, la Marty Restaurant, din Cluj-Napoca,  s-au creat așa-zise separeuri. Există zone în care s-au amplasat mese cu blat pătrat și scaune de lemn cu șezut tapițat, precum Retrograde, creând o zonă relaxantă, luminoasă.

5-scaune-mese-din-lemn-pt-restaurante

Această zonă se îmbină foarte subtil cu zona de banchete semicirculare Donald și mese cu blat rotund, care echilibrează întreg designul.

6-banchete-restaurant-separeu

Secretul în realizarea acestor mixuri constă în folosirea aceluiași paletar de culori și în păstrarea echilibrului formelor.

Realizarea de mixuri de mobilier în restaurantului tău este utilă și îți aduce cu siguranță mai mulți clienți, fiindcă oferi diversitate și confort.

Desigur, nu este important doar aspectul mobilierului, ci și rezistența acestuia. Optează pentru mobilier profesional HoReCa, precum cel oferit de P&M Furniture, special conceput pentru a rezista în fața uzurii intense. Toate produsele noastre pot si personalizate, alegând dintr-o gamă largă de tapițerie profesională, pentru a se mula pe nevoile tale.  În plus, colaborarea cu un furnizor de mobilier HoReCa cu experiență te poate scuti de multe probleme, iar tu îți vei vedea visul devenind realitate.

Lasă un răspuns